Domnilor, le-am zis în continuare, vă rog din toată inima, priviți în jur la darurile lui Dumnezeu: cerul senin, aerul curat, iarba fragedă, păsărelele, natura minunată și neprihănită, iar noi iată, am ajuns atât de netrebnici și am rămas fără Dumnezeu în sufletul nostru, incapabili să înțelegem că raiul se află chiar în viețile noastre și că, doar evocându-l, el se va arăta neîndoielnic în toată frumusețea și strălucirea lui și noi vom ajunge să ne strângem în brațe și să plângem de bucurie și fericire în mijlocul lui. Acest individualism existent peste tot în lume, în vremea noastră, care se va încheia atunci când îi va fi trecut vremea. În momentul de față, tendința fiecărui om este aceea de a-și scoate în evidență propria persoană cât mai mult cu putință, de a trăi cât mai intens viața în plenitudinea ei; rezultatul direct al eforturilor lui este, din păcate, exact contrarul și îl conduce la autodistrugere, pentru că, în loc de plenitudinea determinării propriei ființe, el ajunge la un fel de sinucidere. În secolul nostru toți oamenii s-au divizat în unități individuale, fiecare se izolează într-o vizuină a lui, fiecare se îndepărtează de aproapele lui, se ascunde acolo, în vizuina lui, cu tot ce are mai de preț, și ajunge astfel să se îndepărteze de ceilalți oameni, dar să se îndepărteze, totodată, și de el însuși. În singurătatea lui adună bogăție cu nemiluita, gândind: iată cât de puternic am ajuns să fiu și cât de bine am știut să-mi asigur existența, dar bietul de el nici nu bănuiește că averea pe care o adună peste măsură îl aduce în starea de a se scufunda în propria-i neputință autodistrugătoare. Și pentru că s-a obișnuit să se bazeze doar pe forțele proprii și să se izoleze de întreg, în însingurarea lui, omul și-a obișnuit, totodată, sufletul să nu mai creadă în ajutorul semenilor lui, în ceilalți oameni și în omenire în general, și orice gând că vreodată ar putea să își piardă banii și privilegiile pe care le-a procurat cu atâta efort îi dă fiori reci. Mintea omenească nu poate încă să înțeleagă că adevărata siguranță a unui individ nu se realizează prin efort personal, ci exclusiv prin efortul întregii omeniri care are același scop ca și el. Va trece însă și vremea acestei izolări cumplite și, în cele din urmă, oamenii vor înțelege dintr-o data cu toții că, izolându-se unul de altul, nu fac decât să acționeze împotriva legilor naturii. Inevitabil, spiritul vremii va evolua doar în această direcție, oamenii se vor mira într-un târziu că au trăit în întuneric până atunci, fără să vadă calea adevărată care le-a fost timpul la îndemână. Numai atunci va putea să apară pe cer simbolul Fiului întregii omeniri. Până atunci trebuie să rămânem însă cu steagul sus, măcar să-l înălțăm din când în când și măcar câte un om, uneori, să își scoată sufletul din izolare și să-l jertfească pentru a asigura măcar o minima punte de comunicare între frați, chiar dacă în rândul lumii ar trece drept un țicnit. Și pentru ca ideea aceasta să nu se piardă cu totul.

Frații Karamazov
de Fiodor Mihailovici Dostoievski

24 Sep 2026

Nu te necăji pentru ea! Cine știe dacă și-ar fi găsit fericirea pe care o căuta? Dragostea și răbdarea sunt singurele lucruri care ne pot aduce fericirea pe pământ; fie în lumea trecutului, fie în cea care va veni, a celor vii și a celor morți. Ea și-a visat visul; și asta e tot ce fiecare din noi își poate dori.

Rubinul cu șapte stele
de Bram Stoker

07 Sep 2026

Ai simțit vreodată pentru cineva acea simpatie irezistibilă care îți dă senzația că o cunoști pe acea persoană de multă vreme deși este prima oară când o vezi? Și te întrebi unde și când ai mai văzut-o, iar pentru că nu-ți amintești nici locul, nici momentul, ajungi să crezi că totul s-a întâmplat într-o viață anterioară și că această simpatie este doar o amintire care revine? Da.

Contele de Monte Cristo
de Alexandre Dumas

05 Sep 2026

El trecu însă pe lângă fiecare dintre ei cu un zâmbet tăcut de îndurare și infinită compătimire. Soarele dragostei ardea în inima Lui, iar din ochi i se slobozeau raze de Lumină, de Iluminare și de Putere, revărsându-se peste oameni și umplându-le inima de iubire și bucurie.

Frații Karamazov
de Fiodor Mihailovici Dostoievski

04 Sep 2026

Să nu vă îndoiți de faptul că fiecare dintre noi poartă, în mod personal, vina pentru întreaga omenire și pentru toate cele rele săvârșite de oameni în lumea aceasta, fiecare în mod individual, pentru toți muritorii și pentru fiecare om care viețuiește pe pământ, în parte. Doar așa ni se va înduioși inima pentru a ne iubi fără margini semenii, pentru a face să radieze din sufletul nostru acea dragoste divină, de dimensiune universală, de nestăvilit. Numai astfel, fiecare dintre noi va fi în stare să dobândească mântuirea: iubindu-și semenii și spălând păcatele lumii cu lacrimile sale… Fiecare dintre voi să-și cerceteze sufletul și să se spovedească neobosit. Nu vă temeți să recunoașteți păcatul vostru, este important să existe pocăirea, și să-i nu-i puneți voi condiții lui Dumnezeu. Și vă mai spun ceva: să nu fiți mândri. Nu fiți orgolioși nici în fața celor mari. Nu-i urâți pe cei care vă resping, care vă batjocoresc, care vă pângăresc și care vă ponegresc. Nu-i urâți pe păgâni, pe cei care vă învață de rău, pe materialiști, nici pe cei răi și nici pe cei mai puțini buni decât voi, fiindcă și printre cei răi, printre cei mai modești, sunt foarte mulți oameni înclinați spre bunătate, mai ales în vremurile noastre. Atunci când vă rugați, să-i pomeniți astfel: Izbăvește-i pe toți Doamne, și pe cei pentru care nu are cine să se roage, izbăvește-i și pe cei care nu vor să ți se închine. Și adăugați imediat: Te rog să faci acest lucru nu ca o recompensă pentru mine, Doamne, căci și eu sunt păcătos, ca și toți și toate... Iubiți oamenii lui Dumnezeu, nu permiteți veneticilor să vă risipească turma, pentru că, dacă vă veți lăsa pe tânjală din cauza mândriei prea mari sau a trândăviei, din cauza lăcomiei și invidiei, atunci vor veni alții peste voi, din toate colțurile lumii, și vă vor împrăștia turma sau o vor lua-o cu ei. Explicați-i neobosit poporului Evanghelia... Nu vă lăcomiți la bani! Nu îndrăgiți argintul și aurul, nu le țineți la voi. Să țineți sus flamura credinței și să credeți în ea. Să o ridicați cât mai sus...

Frații Karamazov
de Fiodor Mihailovici Dostoievski

18 Aug 2026

Dar Dumnezeu și nemurire există? Și Dumnezeu, și nemurire. Nemurirea se află în Dumnezeu. În cazul acesta, cine îndrăznește să râdă de oameni, Ivan? Probabil că dracul. N-ar mai exista niciun fel de civilizație dacă nu ar mai exista gândul la Dumnezeu.

Frații Karamazov
de Fiodor Mihailovici Dostoievski

28 Jul 2026